Brașov, Bartolomeu – acest loc se formează ca așezare independentă cu caracter rural în secolele 12 și 13 la poalele Dealului Șprenghi, iar în secolul 15 se unește cu așezarea de la poalele Dealului Sf. Martin și se transformă într-un dintre cele 3 mari așezări brașovene din afara Cetății, denumită Altstadt (Orașul Vechi). Numele așezării se datorează vechii biserici Sf. Bartolomeu, nume pe care îl poartă până astâzi.

În trecut, casa săsească unde ne aflăm, azi Calea Feldioarei nr. 31, era împrejmuită de livezi și terenuri agricole. Avem informații că această casă datează încă de dinainte de anii 20 ai secolului trecut, caracterul săsesc este și azi vizibil arhitectural și prin elementele naturale existente în curtea casei: nucul secular, cireșul cel bătrân, diverși pomi fructiferi.

Prin înființarea asociației, am vrut să redăm comunității și amatorilor de cultură germană, această locație deosebită, în care să creem împreună o oază a bunei dispoziții. În special ne dedicăm copiiilor, care pot descoperi aici lumea prin joc și prin lectură, într-o atmosferă deschisă, prietenoasă.

Prin programele noastre, în limba germană sau engleză, promovăm încrederea în sine, spiritul de echipă, deschiderea către lume și către alte culturi. Suntem un punct de întălnire pentru cei mici și pentru cei mari, indiferent de vârstă. Atât elevii, cât și pedagogii, vor găsi la centrul nostru un partener de încredere.

Prin bunăvoința sponsorilor avem o bibilotecă pentru copii, cu cele mai noi apariții din spațiul lingvistic german, săli de curs echipate corespunzator, loc de joaca. Membrii nostri beneficiază de asistență în legătură cu studiile și dezvoltarea profesională, activități pentru petrecerea timpului liber, sărbători.

Participarea la activitățile asociației presupune cel mult o donație, însă fără sprijinul financiar al sponsorilor și fără implicarea voluntarilor, nu am exista.

Mulțumim celor care ne sprijină și in special 
Toledo SRL
Rocomis SRL
Fejer Top SRL
Autochelu SRL
Familia Chelemen
Familia Blemovici
Dr. Codin Saon
Familia Fejer-Vodă
Codruța Robu
Edith Fejer
Alfred și Dietlind Homm

cât și nenumăratelor persoane care ne-au redirecționat 2% din impozitul lor pe venit.

Tuturor susținătorilor le mulțumim din suflet. 

 

 

_BB_8931

Evenimente trecute ale asociației